Amurg de toamna, vise si uitare. Alearga frunze iar pe cerul cenusiu. Alearga toamna in uitare. Alerg si eu ... in zbor ... pe portativ. Citate si ganduri, versuri si poezii cu si despre Toamna.

 

“Mi-a batut azi-noapte Toamna-n geam, Mi-a batut cu degete de ploaie …”

“A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.”

“Afara-i toamna, frunza-mprastiata,

Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;

Si tu citesti scrisori din roase plicuri

Si intr-un ceas gandesti la viata toata.”

Adăugaţi o legendă

“Amurg de toamna pustiu, de huma,

Pe camp sinistre soapte trec pe vant –

Departe plopii s-apleaca la pamant

In larg balans lenevos, de guma.

Pustiu adanc… si-ncepe a-nnopta.”

Nu e putin lucru sa strabati odiseea sufleteasca a unui poet, cu atât mai putin a unei poete, fiindca acolo s-a strâns noian de simtaminte si trairi învesmântate în haina metaforica, trecute prin turnesolul iubirii care desparte albastrul de rosu, starile meditative de cele nevoit cotidiene în care se afla natura umana pe parcursul existentei sale. Nu întâmplator, cei care au iscusinta de a sti sa plamadeasca aluatul cuvintelor în chip fericit, sunt binecuvântati, poate mai mult decât ceilalti traitori terestri, cu viziuni lirice menite sa-i înscrie în marele catalog al creatorilor de opere nemuritoare.

Doresc să adresez tuturor românilor urările mele cele mai calde cu prilejul Sfintelor Paşti. Aceste zile în care sărbătorim Învierea Domnului sunt un prilej de a ne bucura în familie, de a fi împreună cu cei dragi şi, totodată, de a ne aminti de cei care au nevoie de sprijinul nostru.

Sfintele Paşti sunt o celebrare a înnoirii şi a solidarităţii. Gândurile mele se îndreaptă către toţi românii, fie că sunt în ţară sau în comunităţile din afara graniţelor.

Fie ca lumina Învierii să ne călăuzească în acţiunile noastre cotidiene, să ne inspire în alegerile pe care le facem şi să ne ajute să lucrăm împreună pentru binele comun.


Hristos a înviat!

chipul nevazut in noapte tarziu....

Deodata ma trezeac din somnul cel adanc si incep a tipa din toate puterile mele, dar nu stiam de ce anume. Apoi imi deschid ochii si privesc cum picaturile de ploaie se lovesc neincetat de marginea ferestrei. Visasem ca era un personaj malefic care nu era nici tanar sau batran. Nu avea nici o forma a unui chip de om, dar totusi poate si-a amintit de cineva anume care era la fel ca el. Probabil ca cel pe care il visasem trebuia sa gaseasca ceva anume numai decat. Pana ce intr-una din noptile tarziei, cel fara-chip, a gasit totusi o fata pe care ulterior s-o fure. Chipul unei fete care se uita intr-una pe fereastra. Dar insa, cel fara-chip dorea numai decat fata aceluia mai multe decat orice pe lume. In noaptea urmatoare, cel fara chip, s-a strecurat pe una din ferestre a unei case si din incercarea de a lua fata acelui copil care dormise inca de mult timp. A cautat peste tot la fiecare fereastra din fiecare casa, pana ce ontr-o noapte a gasit o casa unde se afla un copil, a profitat si a inceput sa se strecoare mai aproape, mai aproape; dar pe moment a uitat de cautarea acelui baiat(...)Prin acest vis, doream sa cunosc de fapt cu adevarat ce a fost cu mine atunci insu-mi, iar eu insu-mi, incercam sa ma regasesc pentru cateva clipe, incat sa descopar adevarul a acestui vis.

La lumina serii, se lasa tacere...

De unul singur cazand in adancuri si incep a ma izola de restu lumii, cand incep a lacrima neincetat in noapte tarziu, aducandu-mi aminte de atata rautate care este in jurul meu. Nestiind ce sa fac pentru cateva clipe, ma indepartez indata de marginea patului si din nou ma izolez in coltul camerei, cand deseori privesc pentru moment la lumina difuza care cade piezis prin fereastra ingusta a camerei. Si totusi, nu stiam incotro s-o i-au ma tot indepartez tot mai tare de locul in care ma aflam, sperand astfel sa plec intr-un loc anume, unde sa predomine fericirea si bucuria pe chipul meu.

dansul luminii....

viata in culori....

M-am tot zbatut de unul singur printre gandurile mele, cand deseori privesc neincetat la fereastra ingusta a camerei, iar mai apoi ma ridic de graba de pe scaun si imi apropri fruntea de geamul rece de la fereastra, spuand:
-Oare ce inseamna asta?
-Cine sunt eu oare sa vad acea lumina prin geamul umed al ferestrei?
Fiecare clipa din viata mea a fost o lupta continuu....Nu am putut lua totul de la viata, iar viata nu mi-a oferit cat as fi meritat...

Tacerea noptii tarziei...

De unul singur....

De unul singur am tot incercat sa ma definesc in cuvintele mele, astfel incat sa ma regasesc in locul in care ma aflu. Din incercarea de a-ma apropria cat de mult de natura si sa explorez in tacerea zilei tarzie asupra imaginiei fotografice. De aceea conversatiile cu Dumnezeu le port doar eu singur, insusi imi ascult cuvintele cand pasesc pe aleia ingusta si lunga a Gradini Botanice.
Parand putin confunz in lumina vioaie a soarelui, dar pe moment ma opresc din mers si privesc speriat spre un anume loc unde mai apoi aud la urechile mele cum izbucneste un sunet bizar. Tot privesc continu, unde la un momendat incep sa o i-au la fuga, fiind tot mai speriat de tot ce este in jurul meu, astfel ca devenisem sa fiu suspicios asupra tuturor lucrurilor si a oameniilor.
-Oare de ce?
-De ce se intampla toate acestea doar mie?
-Cine anume ma asculta?
-Cine ma intelege pe mine?
-Nimeni!.....
Doar eu insu-mi imi aud cuvintele rostite catre Dumnezeu

Stand de vorba cu Dumnezeu...

Si fiecare alegere libera pe care o fac, i-a nastere din iubire sau din frica. Nu exista nicio alta posibilitate. Daca ar trebui sa spun ceva despre ceea ce incercam sa intelegem, ar suna cam asa:
Acel sentiment din interiorul meu, acea dragoste din interiorul meu.... acela e Dumnezeu, care exprima prin intermediul meu, in numele meu si al tuturor.
Si totusi, in sfarsit, inteleg in cuvintele mele ce inseamna sa fiu constient de viata mea. Mi-as dori sa fiu ajuns in acest moment al vietii, fara sa fiu ranit.... sa ranesc pe acei oameni, in special pe cei care ii iubesc. Dar fara ei, poate n-as fi ajuns in acest moment al vietii mele. Este important ca noi toti sa ne amintim ca Universul conspira in favoarea noastra, intotdeauna si pe toate caile, in ciuda circumstantelor si aparentelor si, cel mai important, in ciuda perceptiei noastre despre El.
Dar, insa, cateva clipe raman nemiscat in fata unei fotografii care este lipita pe perete, iar in acel moment simt ca prin acea imagine imi rascoleste o amintire vaga.... dar,deodata ma intorc cu privirea catre clanta usi si incep a cipi din ochii.
Nu pot spune de cate ori mi-am pus aceasi intrebare in gand. Dar toate fetele pe care le-am intalnit sunt minunate. S-au purtat cu mine mai bine decat m-am purtat eu cu ele. Ceea ce pot sa fac e sa iubesc cat de mult, oriune ma aflu. Sa fac toate gesturile si faptele inspirate din dragoste.
-Oare ma va crede cineva?
-Va crede ce spun eu in acest moment?