Incep sa simt ca totusi ceva in mine moare cate putin in fiecare secunda atunci cand deseori privesc in singuratate. Ma trezesc la fiecare ora a diminetii, indiferent de ora si zi. Indata ma aoproprii de masa ingusta a camerei si incep a lua aparatul de fotografiat, cand intre timp incerc sa ma asez comod, ingenuchind la lumina care cade piezis de-a lungul covorului lung. Un sunet ciudat se aude din indepartare, dar nu bag de seama si incep a deschide aparatul de fotografiat, astfel ca ma asez lipit de chiuveta si dau drumul la apa care curge neincetat de la robinet. Perdeaua cea lunga, lasa umbra peste fata mea, pe care pasii unor ganduri lasa un ecou de pustiu. Intr-un colt al camerei, observ o frunza care cazuse cu ceva timp de pe masa, rupta dintr-un colt, iar mai incolo se afla un pahar cu apa cu cateva picaturi care se mai scalda in tacerea ei. Pe cearsaf se observa o linie a umbrei, lasand sa se vada cateva urme a unor picaturi de tristete lasate cu o noapte in urma. In spatele oglinzii se vede atasat o imagine a carei chip, imi trezeste o amintire vaga, a unei fete pe care o cunoscusem cu ceva timp in urma (doar virtual). Cu chipul ei sensibil priveste neincetat catre mine, iar eu de cand in cand mai trag cu coada ochiului la acea imagine a unei fotografii lipite de oglinda. Spre seara tarziu, ma apropri de patul cel lung si incep am deschide tinuta de strada si lasandu-ma intins de-a lungul patului, unde cazand intr-un somn adanc.
