.....patrund in adancurile lumini

Doua zile mai tarziu, revin la ora tarzie a noptii in camera unde locuiesc, iar apoi ma asez confortabil pe micul scaun aflat in fata pc-ului si incercand sa-mi adun gandurile. Un timp mai tarziu, ma ridic din nou de pe scaun si ma apropri de fereastra, dar nu observ nicio urma de lumina pe care o vazusem acum cateva zile in urma. Timpul se scurse usor, iar eu incecam sa ma izolez intr-un anume loc in care doar eu singur sa ma aflu, si imbratisand cu lacrimi in ochi, un tablou a care imagine se afla chipul unei fete car tocmai o pierdusem cu ceva timp in urma. Ori de cate ori priveam acea imagine, imi rascolea o parte din amintiri din copilarie. Vrand sa mai spun ceva in cuvintele mele, dar ma opresc pe moment si indata ingenuchind, iar apoi imi rostesc cu cuvintele mele reci o rugaciune catre Dumnezeu.
Inca ma simteam palid si putin ametit de durerea bolii de care sufar a maladiei Wilson, nedumerit cu privirea la ce anume trebuie sa mai fac, ma sprijin de marginea patului din camera, si imi acopar de graba capul si fata cu patura cea neagra.
In cele din urma, stand nemiscat cu patura peste cap si incercand astfel sa ma intind de-a lungul pardoselei, cazand intr-un somn adanc si pustiu.

...doar un singur univers

Imi las bucatica de hartie pe coltul mesei, iar apoi imi sterg penita de la stilou cu un pietec de piele moale de caprioara, imi impun de unul singur sa-mi pastrez calmul si imi sterg lacrimile care curg pe obraji. O lumina din indepartare o vazusem pentru prima data, cand indata ma ridic de graba pe scaun cand ma indrept indata catre fereastra.
-Dar ce anume reprezinta acea lumina?, intrebasem mirat, cand de-astfel privirea imi era atintita catre fereastra cea mica a camerei. In intunericul din camera se asterne tacerea noptii tarziei, cand deoadata incep a ingenuchia si stand ascuns sub masa din coltul camerei. Auzeam parca o voce din indepartare, facandu-ma sa ma tot indepartez de locul in care ma aflu si cerand parca sprijin peretilor albi si goi.
Cercetam fiecare miscare, fiecare semn pe care il faceam; dar nu stiam ce anume se intampla cu mine....
Lumina difuza care inca mai persita, o priveam continu, doar pe moment. Simteam ca ma aflu scufundat printre gandurile negre si pusti a lumii, cand deseori acea lumina care patrundea printre geamul transparent, imi tot rascolea o anume imagine cu chipul unei fete pe care nu o cunoscusem deloc. Un timp mai tarziu, iesind de sub masa si ma ridic de graba, dar fara a mai privi acea lumina din intunericul din camera, iar apoi imi acopar capul capul si fata cu patura cea neagra de pe pat si strigand in glas tare, pe o voce care raspuna ca intr-un ecou in intreg palier.
-Lasati-ma in paceeeeeeeeeee!.....