Doua zile mai tarziu, revin la ora tarzie a noptii in camera unde locuiesc, iar apoi ma asez confortabil pe micul scaun aflat in fata pc-ului si incercand sa-mi adun gandurile. Un timp mai tarziu, ma ridic din nou de pe scaun si ma apropri de fereastra, dar nu observ nicio urma de lumina pe care o vazusem acum cateva zile in urma. Timpul se scurse usor, iar eu incecam sa ma izolez intr-un anume loc in care doar eu singur sa ma aflu, si imbratisand cu lacrimi in ochi, un tablou a care imagine se afla chipul unei fete car tocmai o pierdusem cu ceva timp in urma. Ori de cate ori priveam acea imagine, imi rascolea o parte din amintiri din copilarie. Vrand sa mai spun ceva in cuvintele mele, dar ma opresc pe moment si indata ingenuchind, iar apoi imi rostesc cu cuvintele mele reci o rugaciune catre Dumnezeu.
Inca ma simteam palid si putin ametit de durerea bolii de care sufar a maladiei Wilson, nedumerit cu privirea la ce anume trebuie sa mai fac, ma sprijin de marginea patului din camera, si imi acopar de graba capul si fata cu patura cea neagra.
In cele din urma, stand nemiscat cu patura peste cap si incercand astfel sa ma intind de-a lungul pardoselei, cazand intr-un somn adanc si pustiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu