....zac tăcut cu capul rezemat de marginea patului, iar în liniștea serii tărzii, în timp ce privesc adesea către fotografia aflată pe marginea patului......un sunet a unei clape de pian răsună într-una din micul defuzor aflat pe marginea ferestrei, răscolind parcă tristețea suferinței.....
și totuși mă aplec ușor către fotografie, luand-o cu ambele măini și încep a zbucima în lacrimi,ingenunchind, cerănd în glas stins ajutorul către ruga lui dumnzeu:
-o doamne, de ce ai luat această fată de lănga mine?!
-de ce?...
în doar căteva clipe se lasă o tăcere adăncă in sufletul meu și aud adesea sunetul clapelor de la pian care devine tot mai pustiu
Un comentariu:
Uneori a muri este egal cu a te elibera. Doar Dumnezeu este cel care imparte dreptatea dupa mare mila sa. Probabil ca asa a fost drept...
Trimiteți un comentariu