în ecoul trist al camerei imi aud vocea rostind adesea, spunănd:
-unde ai ești dragă fată?
-de ce nu am fost și eu acolo prezent?
-nu pot să cred așa ceva...
-nu-mi vine să...
-de ce tocmai tu ai căzut în calea suferinței, a unui chin al bai de sănge în negriciosul fum ce se așternea cu repeziciune peste al tău corp.
-și totusi poate sper că acolo unde vei fi, poate va fi o lume mai bună,
-acolo unde îngerii îți căntă vesel cu acel sunet, a unor versuri pe care doar tu le auzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu